Irational in mod previzibil – Dan Ariely

65 lei

Availability: Doar 1 rămase în stoc

Suntem cu toții mult mai puțin raționali decât presupune teoria economică standard. În plus, aceste manifestări iraționale de care noi dăm dovadă nu sunt nici întâmplătoare, nici absurde. Ele sunt sistematice și, din moment ce le repetăm iar și iar, sunt previzibile.

Prin urmare, nu vi s‑ar părea logic să modificăm teoria economică standard, s‑o scoatem din spațiul psihologiei naive (care adesea pică proba gândirii raționale, a introspecției și – cel mai important – a unei atente examinări empirice)?

Exact acesta este lucrul pe care încearcă să-l realizeze domeniul în formare al economiei comportamentale – precum și cartea de față, ca mică parte din acest demers.

 


 

Dan Ariely este titularul catedrei James B. Duke de Economie behavioristă, la Duke University. În cadrul acesteia mai predă şi la Center for Cognitive Neuroscience, School of Medicine şi la Facultatea de Economie.

Este unul dintre fondatorii organizaţiei Center for Advanced Hindsight. A studiat psihologie la Universitatea din Tel Aviv, şi-a luat masterul în Psihologie cognitivă de la University of North Carolina şi are un doctorat în Administrarea afacerilor (Duke University).

Scrie pentru reviste de specialitate, dar şi, ocazional, pentru New York Times, Washington Post, Financial Times.

DAN ARIELY

Fortele ascunse care ne influenteaza deciziile

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Irational in mod previzibil – Dan Ariely”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top
Anunț important: Acum poți plăti cu cardurile Pluxee, Edenred și UpRomânia la librăria Lira!
This is default text for notification bar