Nuvela Povestea lui Face are ca personaj principal o fetiță pe care o cheamă Face. Ea e singură la părinți. Are și o prietenă înțeleaptă, pe care o cheamă Grace. Neascultătoarea Face ajunge stăpânită de un idol, telefonul Smart, și cade în mrejele rețelelor de sociale. La un moment dat, părinții îi interzic accesul la Internet, dar tânăra nu se vindecă și alege să își mintă părinții. Astfel, cade tot mai jos și, pe lângă lațul virtual, ajunge pradă și a unei foarte concrete rețele de traficanți de persoane. Face reușește să se salveze din ghearele deznădejdii în momentul în care se desparte de greșelile trecutului său recent, înțelege și acceptă în viața sa iubirea jertfitoare a Domnului Isus.
Rămâne de văzut în ce măsură adolescenții “răpiți” de mediul online și de dimensiunea sa hedonistă se mai pot întoarce la descifrarea unui text captivant, dar lipsit de funcția de scroll, zoom, hyperlink și back.
Cartea este bilingvă: română și engleză.
Câteva mărturii ale cititorilor:
„Cartea ne ajută să nu repetăm greșeli care ne pot afecta viitorul.” (Gloria, 13 ani)
„Povestea lui Face arată că, oricât de grea și, uneori, imposibilă ar părea viața de adolescent, cu ajutorul lui Dumnezeu și al familiei poți trece peste orice încercare sau obstacol.” (Alessia, 14 ani)
„Am citit cu sufletul la gură această carte…mi-a plăcut enorm pentru că și eu sunt adolescentă și, ca toți ceilalți, mă confrunt cu provocări specifice acestei vârste. O recomand cu multă căldură, tuturor adolescenților de vârsta mea.” (Bianca, 14 ani)
“Aș recomanda această carte tuturor adolescenților și tinerilor care au dileme în viață pentru că pot găsi cu adevărat soluția în ea.” (Emanuel, 14 ani)
„Dacă aș fi citit cartea aceasta înainte poate că m-aș fi gândit de două ori înainte să iau anumite decizii în viață”. (Andreea, 23 ani)
„Această carte poate fi folosită de adolescenţi, părinţi şi chiar profesori sau fundaţii. Din păcate, povestea lui Face a fost şi povestea multor fete tinere pe parcursul ultimelor două decenii şi nu toate au fost salvate. Recomand cu încredere oricărui adolescent această carte: e uşor de citit, dar în acelaşi timp atât de plină de semnificaţie!” (Erika, 25 ani)
„În spatele unei narațiuni fictive împletită cu un discurs teologic, autorul evidențiază cu mare acuratețe riscurile utilizării în exces și fără discernământ a unor aplicații de socializare bazate pe o actualizare permanentă a conținutului. Atât Facebook-ul cât și Instagram-ul exploatează tocmai aceasta curiozitate nativă de a căuta mereu ceva nou astfel că fluxul de noutăți se actualizează la fiecare refresh capturând utilizatorul într-un proces fără sfârșit.” (Bogdan, 45 ani)
„Radiografia psihologică se adâncește în această carte, dezvăluind cu fidelitate trăirile sufletești ale tânărului din era FB, care nu știe exact cărei lumi îi aparține, ce e fals și ce e adevărat, sau care e fericirea reală și durabilă până când nu găsește adevărul etern, întruchipat în dragostea lui Dumnezeu pentru om în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Cristos.” (Liliana, 46 ani)
“Prin intermediul unei povești țesute în jurul unei adolescente, Remus Runcan ne poartă cu măiestrie în culisele vieții lui Face, descriind extazul și agonia pe care le cunoaște și le trăiește aceasta. E o realitate dură și tristă pe care o trăiesc mii de adolescenți, mulți dintre ei fiind tentați de suicid”. (Violeta, 47 ani)
„Cartea lui Remus Runcan este, într-adevăr, oglindirea unei realități posibile, un ecou al unor voci veridice, care strigă deznădăjduite după ajutor”. (Mihaela, 56 ani)
„Lectura cărții domului Remus Runcan ne convinge că, în epoca Internetului, am trăit o premieră istorică: povești adevărate pentru adulți, tătici și mămici, fără deosebire de etnie și de religie”. (Ştefan, 69 ani)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.