Consiliere creștină studii de caz de Gary R. Collins

96 lei

Consiliere creștină studii de caz

Autor: Gary R. Collins
Nr pagini: 247
Editura: Noua speranță

Consiliere creștină studii de caz de Gary R. Collins, este un auxiliar al manualului de consiliere creștină, ediția a treia.

Mulți dintre noi am putea spune că am fi avut nevoie de manualul de Consiliere creștină al lui Gary Collins cu cel puțin câteva decenii în urmă.

Iată că acum vine însoțit și de Consiliere creștină — studii de caz.

La fel cum „manualul de matematică“ vine însoțit de „culegerea de probleme“ ce te ajută să aprofundezi această „matematică“ deloc ușoară a relațiilor interumane: a cunoașterii, înțelegerii și ajutorării semenilor.

De altfel, dacă începi cu primele cărți ale lui Collins, în care el încurajează pe orice creștin să se implice cu empatie în ajutorarea semenilor și sfârșești cu manualul de Consiliere creștină.

Pentru cei care și-au asumat că vor să facă această slujire deja la un nivel mai profesionist, Consiliere creștină — studii de caz te ajută să te verifici în multitudinea de situații de consiliere în care ai putea ajunge.

Datorită subiectelor atinse cât și datorită întrebărilor de introspecție și a subiectelor generatoare de discuții constructive de la sfârșitul fiecărui capitol, Consiliere creștină — studii de caz poate fi recomandat:

  • atât celor ce știu despre ei înșiși că au o conștiență de sine crescută și consideră că au această aplecare spre a înțelege oamenii,
  • cât mai ales celor ce deja au pornit pe acest drum al formării și dezvoltării lor ca slujitori prin consiliere.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Consiliere creștină studii de caz de Gary R. Collins”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top
Anunț important: Acum poți plăti cu cardurile Pluxee, Edenred și UpRomânia la librăria Lira!
This is default text for notification bar