Cartea aceasta este un fel de alma mater, care formează și cizelează începutul unor elemente lingvistice. Lucrarea în sine este cu atât mai merituoasă, cu cât apare într-un spațiu multilingvistic, dar mai ales la o grădiniță românească din Ungaria, unde educatoarele se străduiesc, în condiții deosebite, să ofere copiilor înțelegerea unor fenomene structurale și să facă față unor provocări actuale. Bazele limbii române literare sunt puse la grădiniță, care, datorită științei pedagogice, reușește astăzi să-i facă pe copii să înțeleagă de ce este importantă limba maternă, adică limba română, și de ce trebuie să o vorbim în viața de zi cu zi. Așadar, suntem extrem de fericiți că discuțiile care s-au purtat pe această temă în cadrul Secției Educaționale a ATRU, în urmă cu patru–cinci ani, se concretizează în mod fericit în această carte.
Corina Olaru
Culegerea de texte pentru învățământul preșcolar și primar a Mihaelei Birescu are menirea nu doar de a umple un gol în rândul puținelor cărți destinate celor mai mici copii ai familiilor române sau mixte, care învață în instituțiile bilingve din Ungaria, ci va deveni, cu siguranță, un mijloc foarte util pentru pedagogii care predau limba română acestor copii. Toate textele din această carte – poeziorele, numărătorile, ghicitorile, poveștile, jocurile inteligente – utilizează o limbă română curată, vie, cu cuvinte și expresii ușor de învățat, ceea ce poate asigura o bază lingvistică solidă pentru viitorii școlari și liceeni români din Ungaria.
Eva Simon










Recenzii
Nu există recenzii până acum.